Justin Ștefan, secretarul general al LPF (Liga Profesionistă de Fotbal), a vorbit despre situația în care se află Liga 1 din cauza pandemiei de coronavirus care a afectat România.
După ce Cornel Șfaițer a propus două variante interesante pentru Liga 1. Prima ar fi în cazul în care campionatul se va relua, iar a doua dacă LPF și FRF vor fi nevoite să încheie sezonul 2019 – 2020. Justin Ștefan a a ținut să îi răspundă oficialului de la Sepsi OSK și i-a transmis acestuia că ”să vorbim despre 16 sau 18 echipe în contextul unei situații economice proaste este un scenari pe care nu îl putem lua în calcul”.
„Am văzut intervenția domnului Șfaițer. Sunt convins că dânsul este bine intenționat, dar a pierdut din vedere că dacă nu se dispută meciurile din sezonul actual există riscul ca în sezonul următor cluburile să încaseze mai puțini bani din drepturile de televizare.
Riscul ăsta exista pentru toate Ligile, fie că vorbim de Spania, Germania, Anglia sau România. Așa încât să vorbim despre 16 sau 18 echipe în contextul unei situații economice proaste care se întrevede după pandemie este un scenariu pe care nu îl putem lua în calcul la acest moment”, a declarat Justin Ștefan.
„Obiectivul UEFA este să se găsească soluții care să permită disputarea tuturor jocurilor din campionatele naționale. O voi repeta: obiectivul nostru este terminarea campionatului. În plus, ținem legatura în mod constant cu toate cluburile, pentru a cunoște în detaliu situația economică și problemele cu care se confruntă fiecare echipă. Să fim serioși, miza e să începem sezonul următor tot cu 14 echipe, un format ideal pentru vremurile actuale”, a mai spus secretarul general al LPF.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER