LPF dorește ca doar cluburile care participă în cupele europene să urmeze procesul de licențiere
LPF dorește ca doar cluburile care participă în cupele europene să urmeze procesul de licențiere, astfel că se va adresa UEFA în acest sens, prin intermediul FRF, a declarat, miercuri, președintele CS Pandurii Târgu Jiu, Eugen Pârvulescu.
„Vom face o adresă la UEFA pentru că dorim ca licențierea să se facă pentru un an de zile pentru cluburile care merg în competițiile UEFA. Cred că este o situație delicată, sperăm să nu mai fie atât de multă exigență”, a spus Pârvulescu, la finalul unei întâlniri ce a avut loc la sediul LPF între reprezentanți ai cluburilor din Liga I și ai FRF.
Secretarul general al FRF, Gheorghe Chivorchian, prezent la întâlnire alături de șeful de la Casa Fotbalului, Răzvan Burleanu, a declarat că federația va susține demersul LPF, dar cluburile trebuie să înțeleagă că datoriile trebuie plătite.
„Sunt lucruri presante pentru cluburile din Liga I, de fapt există o presiune financiară asupra întregului fotbal românesc. Se fac demersuri și la Parlament pentru a se găsi soluții. Părerea mea este că licența se va obține atât timp cât se vor îndeplini condițiile. Dacă UEFA îți impune un manual de licențiere, e greu să cred că se va schimba ceva. Ca secretar general al FRF și om care a condus cluburi de fotbal, pot spune că încercăm să venim în sprijinul fotbalului românesc, dacă și cei de la UEFA vor dori acest lucru, va fi bine. Trebuie să înțelegem însă că sunt datorii care trebuie achitate, sunt obligații financiare către jucători care trebuie achitate. Împreună trebuie să găsim varianta cea mai bună. LPF va înainta un document către FRF și, noi, prin Departamentul de licențiere, îl vom înainta către UEFA”, a declarat Chivorchian.
Directorul general al FC Brașov, Constantin Zotta, spune că grupările își vor achita datoriile, „ca și până acum”, dar sistemul de licențiere trebuie îmbunătățit. „A fost o întâlnire fructoasă. Am discutat situația echipelor la nivelul primei ligi. Se vor face niște demersuri la UEFA pentru a îmbunătăți sistemul de licențiere. Sunt convins că suntem pe un drum bun. Fiecare club își va plăti datoriile ca și până acum. Și la stat suntem obligați să plătim”, a afirmat Zotta, care a adăugat că în data de 8 aprile va avea loc o nouă Adunare Generală a LPF, în care se va discuta și despre drepturile de televizare.
Înaintea întâlnirii de miercuri după-amiază, președintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Gino Iorgulescu, anunțase într-o conferință de presă, că dorește criterii mai permisive pentru cluburile din Liga I și trecerea sistemului de licențiere de la FRF la LPF.
În ultimii ani, mai multe cluburi, printre care Rapid sau Gloria Bistrița, nu au îndeplinit criteriile obligatorii pentru obținerea licenției, lucru care a dus la retrogradarea acestora în Liga a II-a la masa verde. Pierderea licenței a provocat de asemenea o serie de procese la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne și modificarea componenței Ligii I după începutul competiției.
Sursa: Mediafax