LPF îi dă lovitura de grație lui Mititelu. Forul lui Gino Iorgulescu recunoaște CS U Craiova drept echipa care deține palmaresul din 1948 până în 1991
Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat, vineri, în ziua în care CS U Craiova inaugurează noul „Ion Oblemenco”, că recunoaște drept palmares al clubului toate performanțele obținute între 1948 și 1991.
De la izbucnirea scandalului legat de marca și palmaresul Universității Craiova, LPF nu a avut o poziție clară și a evitat să atribuie vreun palmares echipei antrenate de Devis Mangia, dar lucrurile s-au schimbat. Începând de vineri, LPF recunoaștepalmaresul lui CS U ca fiind cel dintre 1948 și 1991. Decizia a fost luată ca urmare a unei cereri a clubului din Bănie: „A fost analizată solicitarea clubului CS U Craiova înaintată LPF sub nr. 1784/26.09.2017 precum și documentele anexate acesteia, respectiv:
– Contractul de asociere nr. 41.08.07.2013 încheiat între Municipiul Craiova prin Consiliul Local, Clubul Sportiv „Universitatea Craiova” și Club Sportiv U Craiova SA precum și Actul adițional nr. 1/08.08.2013 la acest contract;
– Decizia Curții de Apel București nr. 441A/2016 din 08.06.2016 pronunțată în dosarul 3734/3/2013, irevocabilã prin respingerea recursului de către ÎCCJ la data de 22.09.2017, decizia nr. 1313; Sentința civilă nr. 1351/12.11.2015 pronunțată în dosarul 3734/3/2013 precum și încheierea de ședință din data de 29.10.2015.
La pag.14 ultim alineat din sentința nr. 1351 / 12.11.2015 instanța reține că numai Clubul Sportiv Universitatea Craiova poate fi considerat continuatorul clubului sportiv din 1948.
Prin Contractul de asociere nr. 41 din 08.07.2013, a fost adus ca aport de către Clubul Sportiv Universitatea Craiova palmaresul, numele, sigla, marca și culorile, iar S.C. Club Sportiv U Craiova S.A. a dobândit dreptul de a le folosi.
În acest context, apreciem că solicitarea clubului este întemeiată iar echipa S.C. Club Sportiv U Craiova S.A. trebuie înscrisă pe pagina de web a LPF cu rezultatele obținute începând cu anul 1948 și până în anul 1991″, se arată în comunicatul postat pe site-ul lpf.ro.