LPF înlocuiește carnetele de joc cu carduri de identitate pentru fotbaliști
Adunarea Generală a LPF a aprobat înlocuirea carnetelor de joc cu carduri de identitate pentru fotbaliștii legitimați la cluburile din Liga I, informează, miercuri, site-ul oficial al Ligii Profesioniste de Fotbal.
„Aprobă modificările sistemului actual de legitimare a sportivilor care participă la competițiile organizate de LPF și implementarea unui nou sistem, care presupune înlocuirea carnetelor de jucători cu carduri de identitate pentru fotbaliști”, se menționează în hotărârea AG.
Decizia vine după ce în acest început de sezon arbitrii au sesizat probleme cu legitimațiile de joc ale unor fotbaliști la două partide, ACS Poli Timișoara – FC Botoșani și Astra Giurgiu – Steaua.
Tot în cadrul ședinței de marți, Adunarea Generală a aprobat Regulamentului Media și înființarea de către LPF a unei societăți comerciale cu răspundere limitată, în baza dispozițiilor Legii nr. 69/2000 a Educației Fizice și Sportului, cu asociat unic LPF, în vederea desfășurării unor activități economice.