Lucescu: **”Acum sunt greșeli în arbitraj, în trecut erau intenții”

Deși Mircea Lucescu păstrează unele regrete din perioada
comunistă, atunci când
echipele pe care le-a antrenat au avut uneori de pierdut din cauza
arbitrajelor trucate
, în momentul de față îndeamnă oamenii să
dea drumul trecutului și să să-și creeze un viitor cât mai bun
pentru fotbalul românesc.

„Era normal atunci să se întâmple așa ceva. Era o presiune
mare pe conducători. Nu putem compara ce a fost cu ce este. Acum
sunt greșeli în arbitraj, atunci erau intenții. Așa era în perioada
aia, acum nu se mai poate. Trebuie să ne creăm un viitor, nu să
stăm să puricăm trecutul”
, a spus Lucescu la gsptv.

Anghelache îl susține pe Lucescu

Constantin Anghelache, fostul președinte al echipei Dinamo, a
vorbit și el despre perioada menționată de Lucescu senior și nu a
făcut altceva decât să-i dea dreptate. „România are mulți
oameni care au luat-o razna. Dinamo, Steaua, Rapid și CFR sunt pe
la un nivel asemănător, dar nu unul înalt. Să lăsăm trecutul și mai
bine să ne gândim la ce va fi mâine, să ne gândim ce trebuie să
facem pentru a schimba fotbalul nostru în bine”
, a spus
Anghelache.

Publicat: 12 11. 2009, 17:42
Actualizat: 12 11. 2009, 17:47