Lucescu, dezlănțuit! Arbitrii îi spun ‘șefu’ lui Paszkany: „Am rămas mut când i-am auzit” De ce valizele au devenit armele CFR-ului!?
Sloganul Rapidului „singuri împotriva tuturor” pare a fi mai actual ca niciodată, crede Lucescu Jr, care a fost suspendat astăzi de Comisia de Disciplină a LPF două etape. De asemenea, pe lângă această decizie, giuleștenii au mai primit o veste tristă: vor evolua până la finalul sezonului cu stadionul gol, arena din Giulești fiind, de asemenea, suspendată.
„Mereu suntem penalizați și atacați. Nouă ne-au suspendat terenul cu Steaua pentru o petardă aruncată într-o zonă fără pericol, la Dinamo s-au bătut în tribună și nu s-a făcut nimic.„, și-a început Lucescu Jr tirada, pentru ca apoi să detalieze ce s-a întâmplat la partida cu Târgu Mureș: „La pauză, m-am dus la Robert Dumitru și i-am adresat un singur cuvânt. Nu l-am jignit, nu l-am bruscat. În momentul în care i-a dat galben ușor lui Oros în minutul 20 mi-au venit în cap loviturile de la 11 metri neacordate cu Steaua, cu Dinamo, golul valabil anulat la Brașov, greșelile de arbitraj cu U Cluj. L-am întrebat doar dacă e posibil așa ceva. Mi-a venit în minte momentul de la meciul cu CFR Cluj în care tușierul Szekely l-a luat de după gât pe Paszkany, pe tunel, și i-a spus cu zâmbetul be buze lui Colțescu: ‘Sebi, nu vii să-l saluți pe șefu’?’. Nu mi-a venit să cred, am rămas mut de uimire. Am bătut cu 5-0, dar au fost greșeli mari.„, a tunat Răzvan într-o conferință de presă.
Lucescu Jr nu uită faptul că Steaua a fost iertată și Chipciu va putea fi în teren la partida cu Brașov, deși luând roșu direct trebuia să stea două etape. Tehnicianul din Giulești este convins că există jocuri de culise și regretă că fapte similare se judecă diferit. „Chipciu a luat roșu direct la Chiajna și s-a ales cu o etapă de suspendare. La noi Herea e suspendat trei etape pentru cartonașe galbene luate după atacuri de intensitate redusă. Nu este victimizare, dar vreau să înțeleg cum stau lucrurile.„, a mai spus tehnicianul.
Valize de la CFR
„Am regretul că o echipă din Ardeal și-a permis să sancționeze campionatul jucând pe viață și pe moarte cu noi. Și-au apărat sărăcia, bravo lor, sunt la retrogradare, înțeleg asta, dar știm și noi că au primit o primă mare tot de acolo, din Ardeal„