Lucescu îl susține pe Andone:** „E singurul care a stăpânit relația cu acționarii!”

Mircea Lucescu îl consideră pe Ioan Andone drept soluția
cea mai bună pentru postul de antrenor, sfătuindu-i pe acționari să
găsească o metodă prin care un singur om să vorbească de acum
înainte în club, din partea conducerii.

Pentru binele lui Dinamo, Mircea Lucescu consideră
că revenirea lui Ioan Andone ca antrenor ar fi foarte nimerită.
Cunoaște foarte bine realitățile clubului și pare singurul
antrenor care a reușit să stăpânească relația cu acționarii.
Oricum, și Ando va avea mult de muncă pentru că Dinamo este într-o
situație foarte proastă în acest moment
„.

„Acționarii să
vorbească pe rând”

În legătură cu situația pe care o traversează clubul din „Ștefan
cel Mare” în acest moment, antrenorul lui Șahtior consideră că ea
este cauzată numai și numai de acționari. „Sunt vinovați
pentru că au vorbit cu toții, au criticat și au întreținut o
atmosferă încordată mereu. I-aș sfătui să conducă, de pildă, câte
unul timp de șase luni, dar în acest interval să vorbească public
doar respectivul. Oricum, mereu antrenorul va fi scos vinovat. De
jucători nu poți să te desparți, pentru că ei sunt capitalul social
al clubului, iar acționarii nu se pot îndepărta ei pe ei
„,
a spus Mircea Lucescu.

CITEȘTE ȘI:
Ando pe bancă, Nețoiu în lojă!

Doar la
„pachet” „Ando vine dacă vin eu, eu vin dacă vine
Ando!”

Publicat: 09 01. 2010, 13:33
Actualizat: 09 01. 2010, 13:42