Fanii au luat cu asalt stadionul Ilie Oană la primul meci al lui Răzvan Lucescu. Partida cu rivala de la Astra a fost decisivă pentru continuarea luptei la vârful clasamentului, un motiv în plus pentru suporteri să vină în număr mare la stadion. De altfel, arena Ilie Oană se poate mândri cu una dintre cele mai mari medii de suporteri la meciurile din Liga 1.
Conform celor de la liga1.ro, Petrolul este pe locul 3 în topul mediei de spectatori la meciurile de acasă, după Steaua și Dinamo. „Lupii” încheie podiumul cu o medie de 7833 de spectatori (10.588 de spectatori este media Stelei, iar Dinamo se poate mândri cu o medie de 9.071 de suporteri)
Clubul ține să le mulțumească suporterilor pentru fidelitate. Iată comunicatul postat de site-ul oficial al Petrolului
„FC Petrolul Ploiești apreciază devotamentul, susținerea și prezența în număr mare a spectatorilor și ține să le mulțumească, așteptându-i să umple stadionul și la viitoarele jocuri din campionat și Cupa României ale lupilor galbeni”
„Lupii” au avut și un motiv de sărbătoare la meciul cu Astra. Gruparea KNOT a împlinit 10 ani de la înființare (vezi foto)
Sursa FOTO: fcpetrolul.ro
Petrolul Ploiești a terminat la egalitate, duminică, pe teren propriu, scor 1-1 (0-1), cu formația Astra Giurgiu, într-un meci din etapa a XXIII-a a Ligii I.
Oaspeții au deschis scorul prin autogolul lui Alcenat, din minutul 42, gazdele reușind egalarea prin prin Hoban, în minutul 90+2.
Petrolul Ploiești: Pecanha – Alcenat, Gerson (Fernandez ’46), Geraldo, Guilherme – Romario (Camara ’79), Hoban – Zicu (Priso ’71), Teixeira, Mutu – Tamuz. Antrenor: Răzvan Lucescu.
Astra Giurgiu: D. Coman – Papp, Găman, Ben Yousef, Junior Morais – Laban, Seto – Iorga, Cristescu (Yahaya ’77), William – Yazalde (Bukari ’81). Antrenor: Daniel Isăilă.
Cartonașe galbene: Hoban ’55 / Laban ’61, ’73, Yahaya ’83, Seto ’90+2.
Cartonaș roșu: Laban ’73.
Arbitri: Ovidiu Hațegan (central) – Radu Ghinguleac, Vasile Marinescu (asistenți) – Florin Miron, Marius Bocăneala (asistenți suplimenatari) – Eduard Ungureanu (rezervă).
Observatori: Aron Huzu, Paul Mincu.
La partida de la Ploiești au asistat aproximativ 14.000 de spectatori, dintre care 30 de fani ai Astrei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER