Rapid nu a mai bătut-o pe Steaua în Giulești din 2004, ultima victorie a vișiniilor fiind consemnată cu Răzvan Lucescu pe bancă.
Acel succes cu 2-1 înregistrat în august 2004 a fost și prima confruntare a lui Lucescu jr cu Steaua din calitatea de antrenor al Rapidului. În momentul în care s-a jucat acea partidă trecuseră abia două luni de când Răzvan fusese numit antrenor în Giulești de către George Copos.
De la acel meci, Răzvan a mai dat piept de încă trei ori cu Steaua în Giulești, dar nu a reușit s-o mai învingă. A fost un 0-0 în octombrie 2005 și un 3-2 pentru steliști în aprilie 2007 (foto). Acestor două meciuri li se adaugă partida tur din sferturile de finală ale Cupei UEFA, în care Rapid nu a reușit decât un 1-1 grație căruia Steaua s-a calificat apoi mai departe după un retur fără goluri pe fostul stadion Național.
5 goluri în patru meciuri a reușit Rapid cu Lucescu jr pe bancă împotriva Stelei în Giulești, primind tot atâtea
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER