Lucescu jr, noul Cârțu! „Brașovul a băgat autobaza!”

Tehnicianul echipei Unirea Urziceni, Dan Petrescu, a declarat că rezultatul de egalitate obținut de elevii săi în partida de pe teren propriu cu FC Brașov, scor 0-0, din prima etapă a returului Ligii I, era unul previzibil având în vedere jocul ultradefensiv practicat de gruparea brașoveană.

"Am avut un meci greu împotriva unei echipe foarte bine organizate care nu prea ne-a lăsat să ne facem jocul. FC Brașov nu m-a surprins cu nimic pentru că i-am urmărit în patru meciuri amicale și știam că se apără foarte bine. Le-am spus jucătorilor mei că nu putem avea mai mult de cinci ocazii. Este un 0-0 previzibil, dar în prima repriză Coman a făcut un miracol. Dacă s-a inventat autobaza în România, atunci cea din seara asta era una dintre acestea. Îi felicit pe jucători, mai puțin pe cei care au intrat pe parcurs. La Varga este de înțeles pentru că a venit de curând, Rusescu a jucat puțin, iar Brandan a prins o zi mai neagră. Ca de obicei începem mai greu, dar sunt mulțumit de atitudinea lor", a precizat tehnicianul formației ialomițene.

Petrescu a comentat și maniera de arbitraj a centralului Alexandru Deaconu, care a nemulțumit prin prestația sa ambele echipe: "Am luat trei jucători care au luat galben și pe care nu pot să-i folosesc, Todoran, Apostol și Mehmedovici. Fiecare plânge în România după arbitri. Noi ne plângem de arbitraj, ei se plâng, iar la meciul de ieri s-au plâns toți. Mi se pare ciudat să primim trei galbene, dar o să mă uit cu atenție la DVD-ul meciului și voi comenta mai multe după aceea".

Referitor la partida de duminică dintre Dinamo și Pandurii, tot din etapa a XVIII-a a Ligii I, antrenorul Unirii a precizat că ar prefera o victorie a echipei gorjene pentru ca formația din Urziceni să se mențină în fruntea clasamentului Ligii I. "Dacă ne uităm la clasament suntem pe locul unu până mâine (n.r.- duminică), ceea ce este foarte bine. Cei care suntem în fruntea clasamentului vom ține cu Pandurii pentru că nu vrem ca Dinamo să se detașeze", a completat Petrescu.

Formația Unirea Urziceni a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0 (0-0), partida disputată împotriva echipei FC Brașov, în etapa a XVIII-a a Ligii I.

MEDIAFAX

Publicat: 28 02. 2009, 23:45
Actualizat: 01 03. 2009, 00:07