Lucescu jr:** „Nu m-a căutat nimeni pentru națională”
Tehnicianul celor de la FC Brașov a acuzat dur jocul echipei sale din Giulești, 3 la 1 pentru gazde.
"Am pierdut renunțând la luptă! A fost cel mai slab joc al nostru din retur. Nu mă așteptam să pierdem așa. Am început destul de moi, încordați chiar. Nici Rapidul n-a făcut mult, însă însă acea lovitură liberă a schimbat cursul jocului. Apoi, la începutul reprizei secunde, am comis o greșeală imensă. A fost o pasă de 50 de metri care ne-a prins pe picior greșit. Golul trei a venit, de asemenea, după o fază stupidă. Dacă n-am ce comenta la reușita lui Spadacio, în schimb, celelalte două greșeli au fost impardonabile pentru o echipă bine organizată cum a fost FC Brașov până acum", a spus Răzvan Lucescu.
El a vorbit și despre corupția din arbitraj: "Acest scandal a dat naștere la o situație incordată, de care nu vrei să știi. Dar, poate peste tot se întâmplă asemenea lucruri. Așa s-a întâmplat și în Polonia, și în Italia". Lucescu jr. s-a arătat foarte iritat atunci când a fost întrebat despre posibilitatea ca el să preia echipa națională. "Nu m-a căutat nimeni pentru națională și nici nu-mi arde să vorbesc despre acest subiect în această seară. În acest moment, federația trebuie să clarifice această situație", a spus Lucescu la gsp tv.