Lucescu jr:** „Sunt dezamăgit și frustrat după meciul cu Oțelul!”
Antrenorul echipei FC Brașov, Răzvan Lucescu, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că partida cu Oțelul Galați, scor 1-1, a fost una în urma căreia rămâne dezamăgit și cu frustrări.
"A fost un meci în urma căruia rămân dezamăgit și cu frustrări. Probabil, că și ambiția de a juca mereu la victorie și de a fi mereu în față a făcut ca nu mereu să reușim acest lucru. Am pierdut mult prea multe puncte aiurea. Doar în retur au fost meciurile cu Craiova, Otopeniul și cel de azi, pe care nu trebuia să le pierdem. Eu rămân la părerea mea: o echipă cu forță mentală mare are și șansă. Sunt puțin supărat pentru ceea ce s-a întâmplat la faza golului, trebuia să avem un alt echilibru, dar, probabil, că și jucătorii au simțit că se poate și au dorit să mai înscrie. Din nou am avut foarte multe ocazii, dintre care patru au fost mari, de gol și revin la povestea că Brașovul este o echipă defensivă. Oare chiar este așa?", a spus Lucescu.
Răzvan Lucescu a precizat că șansele ca FC Brașov să evolueze în sezonul viitor în Europa League nu sunt total irosite. "A fost frumos ceea ce am reușit să realizăm până acum, am avut șansa de a ne bate până spre final pentru cupele europene, iar faptul că am reușit să ne salvăm de la retrogradare cu multe etape înainte de final înseamnă ceva. Șansele de a prinde Europa League nu sunt total irosite, dar sunt foarte mici. Eu sunt foarte motivat chiar și în lupta aceasta pe care se poate spune că o arbitrăm (n.r. – la titlu) și e clar că noi vom trata toate meciurile ca și până acum, la victorie. Normal, putem să le pierdem pe ambele, pentru căm vom avea în față doi adversari foarte puternici, care nu întâmplător sunt unde sunt", a precizat tehnicianul.
Formația FC Brașov a remizat, vineri, pe teren propriu, cu echipa Oțelul Galați, scor 1-1 (1-0), într-o partidă contând pentru etapa a XXXII-a a Ligii I, în urma golurilor marcate de Octavian Abrudan, în minutul 29, pentru gazde, respectiv Marius Pena, în minutul 75, pentru oaspeți.