Lucescu Jr: „Taher și Copos nu-și respectă jucătorii!”

În direct la Sport.ro, Răzvan Lucescu a criticat politica de transferuri a Rapidului, dar și modul în care clubul giuleștean s-a comportat cu jucători ca Dani Coman ori Mugurel Buga. Nici Copos nu a fost menajat de antrenorul formației FC Brașov.

În urmă cu doi ani, Lucescu jr ajungea în sferturile Cupei UEFA cu Rapid. Una dintre formațiile eliminate de giuleșteni a fost Nacional Madeira, grupare de la care au fost transferați în această vară Spadacio și Ricardo Fernandes. „Rapid este a doua în lupta pentru titlu, după CFR. Giuleștenii au adus jucători buni. Dar să nu uităm că acum doi ani, când Rapid a jucat cu Madeira, a câștigat cu români. Iar acum acești români se antrenează cu echipa a doua, iar Spadacio și Fernandes au fost aduși ca mari vedete. Nu mi s-a părut normal ca Buga, Măldărășanu sau alți jucători care au făcut istorie la acest club să fie tratați astfel. Puteau să se despartă mult mai galant de ei”.

Lucescu jr îl apără pe Dani Coman în războiul cu Taher și Copos: „Dani a demonstrat în Europa și la echipa națională că poate face față oricând în campionate mult mai puternice. Îi doresc să plece de la Rapid, pentru că merită cu prisosință să joace în străinătate. Ce i se întâmplă acum nu este normal”.

Buga la Brașov, Dică și Stancu spre Otopeni

Mugurel Buga a fost informat ieri de Grigore Sichitiu că se poate transfera la FC Brașov, cele două cluburi ajungând la un acord. Atacantul va semna un angajament pe trei sezoane cu formația pregătită de Răzvan Lucescu, giuleștenii urmând să încaseze 230.000 de euro. Emil Dică și Ionuț Stancu se află în vizorul grupării CS Otopeni, nou-promovata în Liga I demarând deja negocierile cu Rapid pentru achiziționarea celor doi.

"Copos nu a știut să se poarte cu oamenii care au făcut istorie pentru Rapid, așa cum este acum și cazul cu Dani Coman" – Răzvan Lucescu, tehnician FC Brașov

"Am primit o ofertă pentru Buga de la FC Brașov pe care am acceptat-o. Pleacă la Brașov exact pe aceeași sumă cu care l-am cumpărat de-acolo" – Constantin Zotta, director general Rapid

"Dacă domnul Zotta așa a spus, e problema dumnealui. Transferul va fi rezolvat doar când Buga va semna și atunci când acordul cu Rapidul va fi parafat" – Dinu Gheorghe, președinte FC Brașov

97 de meciuri a bifat Mugurel Buga în tricoul Rapidul, formație pentru care a marcat 20 de goluri în campionat

 

Adrian DUMITRU

Publicat: 23 07. 2008, 00:05
Actualizat: 23 07. 2008, 18:18