Lucescu: „Poate că mă întorc”
Mircea Lucescu are contract cu Șahtior până în vara lui 2009.
Borcea a anunțat că există șanse foarte mari ca dumneavoastră să vă întoarceți ca antrenor la Dinamo…
Acum sunt sub contract cu Șahtior Donețk și nu pot să-mi dau demisia decât în urma unei neînțelegeri cu patronul Ahmetov. Mă măgulesc declarațiile lui Borcea, înseamnă că mi-am făcut treaba cum trebuie. Poate este normal să se gândească la mine, pentru că, atunci când eu antrenam la Dinamo, Borcea era în galerie, iar echipa a avut rezultate foarte bune.
Sunteți tentat să antrenați în „Ștefan cel Mare”?
În viață se poate întâmpla orice, totul e posibil… Ne întoarcem de unde am plecat. Mă poate apuca nostalgia să revin, dar trebuie ca Răzvan (n.r. – fiul său, antrenor la FC Brașov) să plece din țară.
De ce?
Pentru că el trebuie să urmeze un drum, o carieră în străinătate.
Dinamo e pe locul 6. Cum vi se pare această situație?
Nu fac comentarii. Ar fi nedrept din partea mea, atât timp cât eu nu lupt în campionatul românesc. Dar nu este ușor de jucat când echipa de pe primul loc, mă refer la CFR, are un asemenea avantaj. Se creează o mare presiune asupra formațiilor de pe locurile 2 și 3. Totul se dispută la nivel psihologic.