Lucescu: „Poate vin la Rapid, poate la Dinamo…”
Rapid a renunțat la Jose Peseiro, iar scaunul lui Mircea Rednic nu e sigur în „Ștefan cel Mare“, după ce Dinamo nu a reușit să treacă de NEC în Cupa UEFA.
Ambele grupări s-au orientat către Mircea Lucescu, iar tehnicianul lui Șahtior declară că este dispus să antreneze în Liga I, dar numai din iarnă.
Lucescu senior a resimțit greu eșecul cu Barcelona din grupele Cupei UEFA, scor 2-1, și anunță că și-a depus demisia de la Șahtior, dar aceasta nu a fost acceptată de patronul Rinat Ahmetov. „Sunt de 50 de ani în fotbal și mă doare foarte rău ce s-a întâmplat în ultima perioadă. Am vrut să-mi dau demisia după eșecul cu Barcelona, dar nu a fost acceptată”, a declarat „Il Luce“ la Telesport.
Lucescu senior spune că din iarnă va rupe acordul cu Șahtior și nu este exclus să o pregătească pe Rapid, ori pe Dinamo! „Sunt de acord să vin la Rapid, dar am promis că rămân până în decembrie la Șahtior… Poate mă las, voi vedea. Poate voi negocia cu Rapid, cu Dinamo, poate merg în Rusia, poate în Turcia”, a spus Lucescu, enigmatic, la Telesport.
Rednic, credit până în iarnă
Dinamo a pățit-o de două ori la rând! Ca și anul trecut după „dubla” cu suedezii de la Elfsborg, „câinii” au părăsit Europa înainte de a evolua în grupele UEFA.
De această dată, killerul s-a numit NEC Nijmegen, o echipă mai slab cotată decât cea a roș-albilor.
Acționarii s-au supărat la culme pe atitudinea jucătorilor și au discutat strategia din viitor, imediat după partidă, la „oficiala” stadionului. „Jucătorii ne dau prea puțin pentru ce investiții s-au făcut”, au sunat reproșurile șefilor.
Conducătorii au luat decizia să meargă în continuare pe mâna lui Rednic, mai ales că echipa este pe primul loc în Liga I. „Ar fi culmea să renunțăm la Mircea Rednic, doar suntem pe primul loc. Suntem blestemați, avem numai ghinioane în Europa. Este o eliminare dureroasă din Cupa UEFA, nu rușinoasă”, a spus Cristi Borcea la Fanatik Show. În ce-i privește pe fotbaliști, aceștia ar putea să nu-și mai încaseze primele de joc și ratele din contracte.¢
"Sunt invidios pe Steaua că a ajuns în grupele Ligii, dar nu și pe jocul steliștilor" – Cristi Borcea, președinte executiv Dinamo
"Nu discut despre Lucescu. Din iarnă, dacă nu suntem lideri, vorbim despre orice antrenor" – Cristi Borcea, președinte executiv Dinamo
"Singura soluție este aducerea lui Mircea Lucescu. I-am propus să vină la Rapid, dar nu mi-a oferit niciun răspuns concret" – George Copos, patron Rapid
Â
articol scris de Adrian Dumitru, Bogdan Savin