Petrolul s-a impus cu 3-0 în meciul cu FC Vaslui, dar scorul putea fi mult mai mare în favoarea gazdelor. Ianis Zicu a ratat un penalty, însă cea mai mare pierdere în urma acestei faze este accidentarea lui Toto Tamuz care s-a accidentat serios.
Pentru Răzvan Lucescu există și vești bune: Adrian Mutu a revenit pe teren și a marcat primul său gol din acțiune.
„Sperăm să nu fie nimic complicat cu Tamuz, este nevoie de o radiografie. A căzut rău la acel fault de la penalty. A fost o ratare imensă la penalty, așa cum au fost și altele în acest meci. E normal ca Mutu să fie nerăbdător să revină pe teren și e bine că am avut acest meci acasă, iar el a putut să joace încă din primul minut. Sunt mulțumit de evoluția lui”, a declarat Răzvan Lucescu pentru DolceSport.
Formația Petrolul Ploiești a învins, miercuri, pe teren propriu, cu scorul de 3-0 (1-0), echipa FC Vaslui, într-un meci contând pentru etapa a XXXI-a a Ligii I.
Golurile au fost marcate de Toto Tamuz ’27, ’53 și Adrian Mutu ’64.
1-0: Toto Tamuz a marcat cu un șut la colțul lung
2-0: Același Tamuz a driblat trei adversari și a trimis în plasă de la 12 metri
3-0: Mutu a șutat din prima de la 13 metri lateral stânga în colțul lung al porții lui Straton, acesta fiind primul gol din acțiune al atacantului de la revenirea în România
În minutul 79, Ianis Zicu a ratat un penalti acordat după un fault al lui Neniță asupra lui Tamuz.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER