Luchin dezminte conflictul cu Bonetti:** „Nu este niciun iureș în vestiar! Am o relație foarte bună cu Dario”

Dinamoviștii se pregătesc intens pentru Supercupa României pe care o vor disputa pe 14 iulie în fața celor de la CFR.

Chiar dacă în amicale nu le-a mers prea bine, pierzând șase din cele nouă disputate, jucătorii lui Bonetti sunt încrezători.

După ce în presă au apărut mai multe informații despre un conflict care ar fi apărut în vestiarul „câinilor” între Srgian Luchin și Dario Bonetti, fundașul dinamovist neagă existența acestor neînțelegeri.

„Mă deranjează că se scriu astfel de lucruri. Eu nu sunt un tip conflictual, așa cum s-a lăsat să se înțeleagă. Când am fost întrebat de un reporter de la Prima TV despre sistemul de joc al echipei, am răspuns că suntem într-o perioadă în care s-au încercat diferite formule de joc, iar unii jucători mai au nevoie de timp pentru a se adapta cerințelor, un lucru absolut normal.

Nu e corect ca mesajul meu să fie transmis antrenorului că Luchin nu este de acord cu sistemul de joc! Am vrut să am această reacție pentru ca lumea să înțeleagă că nu este nici un iureș în vestiarul echipei. Am o relație foarte bună cu Dario Bonetti, cred că sunt jucătorul cu cele mai multe minute jucate în acest stagiu de pregătire!”, a declarat Luchin pentru www.fcdinamo.ro.
 

Publicat: 09 07. 2012, 15:22
Actualizat: 09 07. 2012, 15:23