Dinamo pare să își fi pierdut interesul pentru fundașul Politehnicii Timișoara Srdjan Luchin, după ce șefii bănățeni i-au fixat acestuia un preț peste suma pe care ar fi dispuși s-o plătească bucureștenii. În schimb, Marian Iancu recunoaște că o altă echipă a intrat pe fir pentru fundaș, însă a refuzat să facă public numele. Printre posibilele destinații ale lui Luchin se numără Astra și FC Vaslui, cu un plus pentru prahoveni, în condițiile în care moldovenii pot aduce numai jucători liberi de contract și doar după data de 10 septembrie.
„Luchin nu va ajunge la Dinamo, deoarece prețul pe care noi îl cerem pentru un transfer este peste ceea ce sunt dispuși cei din Ștefan cel Mare să plătească pentru jucător. O altă formație din Liga I m-a contactat pentru transferul lui, dar nu am încă dreptul de a face public numele. Nu este vorba de Vaslui, deoarece jucătorul nu poate fi declarat liber de contract”, a spus Iancu la Sport.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER