Lucian Sânmărtean rupe tăcerea și vorbește despre neconvocare:** „Stilul meu pare ușor indolent, mi-a creat mereu probleme!”

România începe drumul spre CM 2014 în Estonia. Din lotul convocat pentru meciurile cu Estonia și Andorra a surprins absența lui Lucian Sânmărtean, unul dintre cei mai în formă jucători din Liga 1. Jucătorul de la FC Vaslui a vorbit pentru prima oară despre decizia lui Victor Pițurcă.

„S-a bătut prea mult monedă pe neconvocarea mea. Nu e nici prima dată când nu sunt convocat și  cu siguranță nici ultima. Am ajuns la o vârstă, trebuie dat credit tinerilor. Nu mi-a creat prea multe probleme, pentru că nu am fost nici foarte des convocat și nici nu mă așteptam.

Nu a fost nici o surpriză și nici nu m-a deranjat că nu am fost convocat. Nu cred că selecționerul are ceva cu mine. Dacă se va baza pe mine și mă va convoca, voi fi acolo și voi da maximum„, a explicat Lucian Sânmărtean la Dolce Sport.

Sânmărtean a comentat și criticile la adresa sa.

„Stilul meu de joc poate arată indolență și nepăsare, dar nu e așa. De când a venit domnulo Hizo la Vaslui am fost curios și după fiecare joc mi-am luat indicii de la firmele specializate: arată destul de multă implicare în jocul echipei mele.

Stilul meu pare ușor indolent, mi-a creat mereu probleme, că sunt ieșit din joc, că nu particip prea mult. Jocul meu nu se va schimba nici în următorii ani, pentru că ăsta sunt. Nu veți vedea la mine nici modul de a alerga, nici modul de a mă exprima în genul lui Bourceanu, care se vede și în alergare, și în atitudine că își dorește foarte mult.

Nu e prima dată când un antrenor mă face indolent, așa mi s-a spus de când m-am apucat de fotbal. Eu știu cât sufăr în teren”, a mai spus vasluianul.

Publicat: 07 09. 2012, 11:32
Actualizat: 07 09. 2012, 11:33