Lucruri care contează!

Dinamo a învins duminică în meciul cu CFR, dar a câștigat mai mult decât cele trei puncte din clasament. Știm, cunoaștem și respingem limbajul de lemn al frazei precedente. Însă ea are fundament. Pentru prima oară după mulți ani, ea e palpabilă. E vie, e verificabilă. E primul lucru care contează.

Dinamo a învins chinuit, dar a învins. Dinamo s-a agățat de fiecare minge, ca și când ar fi fost ultima, a ratat cât nu și-ar fi permis niciodată într-un derby, dar a făcut-o sănătos, natural, ca și când asta face parte din joc și nu se datorează unor jocuri. Al doilea lucru care contează.

La Dinamo, mai nou, lui Dănciulescu i se trântește ușa în nas, iar lui Niculescu nu i se mai dă nas de la birouri. După ani de interes pe cumetrie, normalitatea își face loc cu greu, cu chinurile de rigoare și stângăciile inerente, însă niciun sistem din lumea asta nu s-a schimbat peste noapte. Al treilea lucru care contează.

Duminică seara, Dinamo și-a regăsit spiritul. Prenume: Marius, nume: Niculae, poreclă: Săgeată. Și nu ne-am dat seama de asta doar după un gol poate mai puțin frumos decât altele ori după execuția de excepție, dar nicidecum marcă înregistrată, într-un meci cu CFR Cluj. Ne-am dat seama după modul în care s-a bucurat: sincer, haotic de sincer, ca un copil după o ștachie în curtea școlii. Fericirea nedisimulată a lui Săgeată face cât toate strategiile din lume la un loc, e un punct de plecare.

Iată lucrul care contează cel mai mult pentru Dinamo.
 

Publicat: 24 08. 2009, 21:48
Actualizat: 24 08. 2009, 21:49