Pentru Gigi Becali, Steaua este o afacere. Omul de afaceri se laudă că a investit zeci de milioane de euro în echipa din Ghencea, însă și încasările au fost pe măsură, după cum chiar Becali recunoaște. Europarlamentarul român susține că, până acum, în Steaua a băgat aproximativ 35 de milioane de euro, însă banii proveniți din transferuri și din participările în cupele europene au depășit cu mult această sumă.
Pentru a dribla Statul, Becali a apelat la un artificiu. După cum spune chiar el, banii băgați în Steaua n-au fost investiți în club, ci au fost împrumutați. În acest caz, sumele pe care le încasează clubul din transferuri sau din alte venituri intră direct în conturile lui Gigi Becali, pentru stingerea datoriei. Astfel, șeful Stelei a sărit peste cei 32% pe care ar fi trebuit să-i dea sub formă de impozite și taxe. Practic, Statul ar fi trebuit să încaseze 11 milioane de euro din cele 35, însă n-a primit niciun ban.
„Am împrumutat clubul cu vreo 35 de milioane de eruo, dar mi-am scos mai mult. Păi când vând un jucător mie îmi revin banii, pentru că trebuie să-mi recuperez datoria. Așa s-a întâmplat și cu Bogdan Stancu, așa o să se întâmple și cu Chiricheș. Dacă îl vând pe Chiricheș pe 10 milioane, și o să-l vând, un milion rămâne la club și 9 milioane îmi revin mie. Ce, sunt nebun să fac majorare de capital și să trebuiască să las statului câte 32% din fiecare transfer?”, declarat Becali în urmă cu câteva zile
Numai din transferuri, Steaua a încasat în ultimii cinci ani nu mai puțin de 29 de milioane de euro, conform cifrelor oferite de transfermakt.de:
2011-2012 – 1.75 milioane de euro
2010-2011 – 7.65 milioane de euro
2009-2010 – 3.9 milioane de euro
2008-2009 – 10.2 milioane de euro
2007-2008 – 5.65 de milioane de euro
_________________
TOTAL: 29.15 milioane de euro
La aceștia se mai adaugă milioane bune provenite din drepturile TV, din participările în cupele europene, bilete sau marketing. O adevărată mașină de făcut bani care, pe lângă faptul că se autofinanțează, mai face și profit.
„Patronii din Liga 1 se laudă că investesc peste 15 milioane de euro în echipe, dar când UEFA a făcut un raport pentru procesul de licențiere am rămas șocați! Nici o echipă nu cheltuia mai mult de 10 milioane de euro pe an, iar doar vreo cinci aveau buget de peste 5 milioane de euro. Așa că ce declară patronii pe la televizor nu are nici o treabă cu realitatea”, Ionuț Lupescu la Fanatik Show.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER