Lui Becali nu-i va plăcea declarația asta!** :) Mihai Stoichiță: „Un egal cu Oțelul este foarte bun, este un punct câștigat”
Mihai Stoichiță spune că aseară, după meciul cu Sportul, a stat să analizeze evoluția jucătorilor săi. Concluzia lui „Lippi” este că mai are multe lucruri de pus la punct, în ciuda meciului excelent făcut de elevii săi.
„Mi-a plăcut mobilitatea lor, dar e loc și de mai bine. Chiar am vorbit cu ei foarte mult astăzi la antrenamente. Azi-noapte am văzut de două ori meciul și astăzi le-am transmis că trebuie să mai reparăm unele lucruri.
Bălan și Tatu sunt doi jucători de valoare, dacă vor fi mai atenți și la finalizare. E un cuplu pe care l-am folosit ieri, dar mai sunt și alți jucători valoroși. Eu cred că a mers și Răduț când a intrat în teren. Dar, într-adevăr, poate fi un cuplu redutabil.
Urmează un meci greu, cu echipa campioană, bine pregătită din toate punctele de vedere de Dorinel, dar asta este viața. E complex acest campionat. Un egal cu Oțelul nu este foarte bun, dar este un punct câștigat”, a declarat Mihai Stoichiță la DigiSport, în cadrul emisiunii Fanatik Show.