Adrian Mititelu vrea să-l împiedice pe Dorel Stoica să ajungă la Steaua, însă roș-albaștrii au soluția salvatoare de a retrage clauza care îi permite jucătorului să ajungă la altă echipă din România doar dacă se va plăti un milion de euro Universității Craiova.
Pițurcă nu a renunțat la ideea de a-l lua la Steaua pe Dorel Stoica. Asta deși există unele probleme legate de o clauză pe care Adrian Mititelu susține că încă o are fundașul oltean. Și anume aceea conform căreia, dacă Stoica semnează cu o altă echipă din România, alta decât Universitatea Craiova, atunci respectiva grupare trebuie să plătească o despăgubire de un milion de euro alb-albaștrilor. Numai că steliștii s-au gândit cum îl vor lua gratis pe fotbalist. Dacă Mititelu va utiliza o asemenea clauză, atunci ei cred că au modalitatea de a o anula: vor acuza că patronul craiovean îngrădește astfel dreptul la muncă unui fotbalist pe care nici măcar nu-l mai are sub contract!
„Nu mă pot autopropune la Craiova”
Dorel Stoica nici nu-și amintește să fi semnat o asemenea clauză atunci când s-a despărțit de Universitatea Craiova. Dar știe sigur că a renunțat la o sumă importantă de bani pe care o avea de luat de la Mititelu numai pentru a deveni liber. „Am așteptat în zadar o ofertă de la Universitatea Craiova. Domnul Mititelu nu mi-a dat un telefon de mai bine de o săptămână. Doar nu era să mă autopropun eu?”, a precizat fotbalistul.
„Nu știu dacă acea clauză sau nu. Dar am auzit de ea. Însă trebuie să am voie să muncesc și eu în România”, Dorel Stoica, fundaș
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER