Adrian Porumboiu a vorbit la ProSport LIVE despre criza traversată de Viitorul în acest debut de sezon și spune că momentul cheie pentru campioana en-titre a fost reprezentat de eliminarea din dubla cu APOEL, după două meciuri în care elevii lui Hagi nu le-au fost în niciun caz inferiori adversarilor.
Fostul finanțator al Vasluiului consideră că Hagi a greșit transferurile din această vară, in condițiile în care a decis să mizeze pe trei jucători cu experiență – Eric de Oliveira, Marius Constantin și Ovidiu Herea – toți trecuți de vârful de formă. „Sunt balast în această echipă!”, spune Porumboiu.
„Viitorul a bătut cu 1-0 pe Nicosia și ei s-au calificat acum în grupe. Traseul campioanelor e extrem de ușor. Să ne imaginăm. Viitorul i-a dominat pe cei de la Nicosia la Ovidiu. A fost 1-0. La Nicosia a avut Coman două ratări rarisime. Au intrat în prelungiri și s-au prăbușit. Iar de atunci nu mai opresc prăbușirea! Ei ar fi trebuit să se califice în mod normal, nu au fost cu nimic mai slabi timp de 180 de minute. Ba chiar un plus pentru Viitorul, care a ratat niște ocazii prin rebelul, să nu-i spun altfel, Coman.
Care nu e de clasă, de îi pun clauză de 100 de milioane. Va lua Becali 100 de milioane când va lua pe Tudorie. Nu poți să ratez două situații rarisime. Și după s-au „dus în freză”. Apoi eu zic că treceau ușor de Slavia Praga.
Dacă Steaua avea adversarii Viitorului îi spulbera! Era în grupe. De aceea cel mai important este campionatul. Gigi (n.r. Becali) nu gândește greșit. Iei campionatul și ai siguranța că joci în grupele Ligii Campionilor. Aici a fost un declic pentru echipa lui Hagi și acum e greu să-și revină. Nu înțeleg, orice mi-ar spune… să aduci la o echipă tânără niște jucători cu care eu nu am nimic, mi-au fost simpatici, dar nu mai pot! Marius (n.r. Constantin) a jucat aici, dar nu mai poate. Lui Eric îi aduci pensia la stadion, nu-l mai poți băga cu copiii ăia de grădiniță. Să joci cu Eric, cu Herea, care a fost fotbalist, dar cei trei sunt balast acum. Nu poți să te califici cu ei. E împotriva firii și a logicii.
[…] Hagi e un om ambițios, știu ce se întâmplă cu el. Nu se va lăsa. El a câștigat campionatul, au primit o sumă din drepturile
de televizare, au vândut jucători. Gică e un luptător, nu se lasă la pauză. Va duce meciul la capăt. El va depăși acest moment„, a declarat Adrian Porumboiu la ProSport LIVE.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER