Lui Petre Grigoraș i s-a implantat un stimulator cardiac la o clinică din Brașov
UPDATE: Antrenorul formației Oțelul Galați, Petre Grigoraș, a fost supus unei intervenții chirurgicale prin care medicii de la clinica de cardiologie Clinicco din Brașov i-au implantat un stimulator cardiac, urmând ca în zilele următoare să fie externat, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„În urma coronarografiei pe care Petre Grigoraș a făcut-o marți, echipa de medici a clinicii a decis ca pacientul să fie supus unui intervenții ușoare, prin care să i se implanteze un stimulator cardiac. Intervenția a fost făcută astăzi (n.r. – miercuri) și a decurs fără probleme. Petre Grigoraș este în salon acum, are moralul bun, este optimist și așteaptă să fie externat mâine sau cel mai târziu poimâine”, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, Adrian Teciu, directorul executiv al Clinicco Brașov.
Aflat, luni dimineață, la Brașov cu echipa, antrenorul Petre Grigoraș a acuzat o stare de rău. Tehnicianul a mers la spital, iar ulterior a fost internat la clinica de cardiologie din Brașov. Pentru a evita emoțiile, medicii l-au sfătuit să nu stea pe banca echipei sale în meciul cu FC Brașov, disputat luni seară.
Echipa FC Brașov a învins, luni, pe teren propriu, cu scorul de 3-2 (3-2), formația Oțelul Galați, într-un meci din etapa a XXVII-a a Ligii I.
Antrenorul Petre Grigoraș (foto) a văzut meciul de luni cu FC Brașov (2-3) de pe patul de spital, după ce a fost internat într-o clinică privată în orașul de sub Tâmpa din cauza unei hipertensiuni. Ieri, în urma unor analize, doctorii au decis că Grigoraș trebuie operat azi pentru a-i monta un stimulator cardiac. Acesta este un dispozitiv care emite impulsuri electrice cu scopul de a regulariza bătăile inimii și de a asigura un ritm cardiac normal. Cutiuța stimulatorului este îngropată într-un buzunar „subcutanat”, între pielea toracelui și mușchiul mare pectoral, operația necesitând o spitalizare de câteva zile.