Steliano Filip nu se află în cea mai bună formă a carierei, fundașul stânga dovedind în dese rânduri că este un punct vulnerabil al apărării dinamoviste. Totuși, fotbalistul nu dezarmează și recent a anunțat că nu le dă atenție contestatarilor dorind să dovedească acest lucru printr-un mesaj pe pagina personală de Instagram.
Jucătorul de 23 de ani nu a fost chemat la națională de Cosmin Contra, a intrat în gura fanilor și a fost „îngălbenit” de centralii partidelor, acesta primind în cinci rânduri cartonașul galben, fiind unul dintre cei mai agresivi jucători de pe teren.
Iar aceste aspecte și-au pus amprenta asupra evoluțiilor fundașului dinamovist, care nu a reușit să se redreseze de la începutul sezonului. Deși și-a atras mulți critici, acesta nu dezarmează: „Nu tot ce faci în viață va mulțumi pe toată lumea. Dar, până la urmă, a cui viață o trăiești? A ta sau a lor?”, a fost mesajul lui Steliano Filip.
Într-un moment de sinceritate, Filip a recunoscut că ar putea fi transferat: „Nu am declarat niciodată că nu-mi doresc să mai rămân la Dinamo. Au fost discuții, câteva oferte, dar gândul meu este la Dinamo. Unde să mă transfer? La cum joc, poate merg la Sepsi, fără să-i jignesc pe cei de acolo”, a spus Filip.
Fundașul stânga a mai primit o „lovitură” chiar de la fostul său antrenor, Cosmin Contra, cel care a devenit selecționerul României. La anunțarea lotului convocat pentru „dubla” cu Kazahstan și Danemarca, Filip a fost evitat de Contra: „Nu vreau să comentez, îi doresc succes acolo (n.r. lui Contra), avem nevoie de două victorii. Eram convins că nu o să fiu acolo. Nu vreau să spun mai multe”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER