Eugen Neagoe a sărit și el la gâtul arbitrului Marian Bordean. Antrenorul Craiovei reclamă faptul că portarul său a fost incomodat de Mera și mai afirmă că fotbaliștii erau dărâmați psihic la vestiare, după sfârșitul celor 90 de minute.
Tehnicianul este convins că juveții meritau victoria deoarece au controlat meciul în totalitate.
„Am dominat tactic jocul din primul minut, până la ultimul. Am avut o posesie bună și meritam victoria. La faza golului gazdelor, portarul nostru, Silviu Lung jr., nu avea cum să scape mingea din doi – trei metri și a fost fault clar în atac. Au fost greșeli, dar nu din partea fotbaliștilor mei. La final, plângeau în vestiar pentru că nu am câștigat! Se fac și greșeli în fotbal. Din păcate plecăm numai cu un punct din Timișoara. Meritam victoria, după modul în care au muncit jucătorii, ei meritau să se bucure de victorie. I-am felicitat la final pentru modul în care au luptat. Este păcat ca după ce am controlat meciul să nu luăm toate punctele” , a declarat Neagoe la conferința de presă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER