Luni se judecă eliberarea lui Aurelian Bogaciu
Curtea de Apel Pitești va judeca, luni, începând cu ora 12.00, recursul procurorilor DNA Pitești la decizia privind eliberarea provizorie sub control judiciar a lui Marcel Lică, dar și recursul arbitrului Aurelian Bogaciu, arestat preventiv pentru 29 de zile.
Potrivit judecătorului Paula Andrada Coțovanu, purtătorul de cuvânt al Curții de Apel Pitești, instituția respectivă a stabilit pentru luni, începând cu ora 12.00, termenul la care va fi judecat recursul formulat de către procurorii Serviciului Teritorial Pitești al DNA la decizia de joi a Tribunalului Argeș, care a admis cererea de eliberarea provizorie sub control judiciar a vicepreședintelui autosuspendat al Comisiei Centrale a Arbitrilor, Marcel Lică, după ce dosarul acestuia a fost trimis de Tribunal la Curtea de Apel în cursul zilei de vineri.
Totodată, potrivit aceleiași surse, magistrații Curții de Apel Pitești vor judeca și recursul înaintat de avocații arbitrului de fotbal Aurelian Bogaciu, arestat preventiv pentru 29 de zile în baza unui mandat emis, în noaptea de miercuri spre joi, de Tribunalul Argeș.
"Și în cazul acestuia Tribunalul Argeș a trimis dosarul la Curtea de Apel Pitești în cursul zilei de vineri", a spus judecătorul Paula Andrada Coțovanu.
Arbitrul Aurelian Bogaciu a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, miercuri noapte, sub acuzația de luare de mită, măsura fiind luată de Tribunalul Argeș la propunerea procurorilor DNA, care emiseseră pe numele acestuia o ordonanță de reținere pentru 24 de ore.
Florin Doran, avocatul arbitrului, a invocat în fața magistraților Tribunalului Argeș o excepție de neconstituționalitate privind competența DNA în cauză, el susținând că propunerea de arestare este lovită de nulitate.
Excepția de neconstituționalitate invocată de acesta a fost respinsă, fiind admisă propunerea procurorilor DNA de arestare preventivă a lui Bogaciu, pentru 29 de zile.
Arbitrul Aurelian Bogaciu este acuzat de către procurorii anticorupție că a primit suma de 5.000 de dolari de la finanțatorul FC Argeș, Cornel Penescu, pentru a favoriza echipa într-un meci disputat cu Universitatea Craiova.
Într-un comunicat transmis joi, Direcția Națională Anticorupție precizează că procurorii de la Serviciul Teritorial Pitești îl cercetează penal pe Aurelian Dumitru Bogaciu, arbitru de fotbal în lotul divizionar A, pentru infracțiunea de luare de mită în formă continuată.
Potrivit DNA, în 2 octombrie 2008, Aurelian Bogaciu, în calitate de arbitru de fotbal, desemnat de Federația Română de Fotbal ca arbitru principal pentru meciul FC Argeș – Universitatea Craiova, desfășurat în 3 octombrie 2008 la Pitești, a primit de la Cornel Penescu, prin intermediul lui Liviu Făcăleață, suma de 5.000 de dolari pentru a favoriza echipa FC Argeș.
De asemenea, în 19 noiembrie 2008, Bogaciu a acceptat și beneficiat de oferta făcută de Liviu Făcăleață de a fi cazat, cu titlu gratuit, la un hotel din Pitești, în condițiile în care nu fusese delegat să arbitreze în acele zile vreun meci în municipiul Pitești, în scopul favorizării echipei FC Argeș la meciurile următoarele din Liga I, când ar fi fost desemnat de către Federația Română de Fotbal să le arbitreze. Contravaloarea cazării a fost de 374 de lei, precizează DNA.
Arbitrii Marcel Savaniu și Sorin Corpodean și vicepreședintele autosuspendat al Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA), Marcel Lică, au fost arestați preventiv, joia trecută, pentru 29 de zile, de Tribunalul Argeș, sub acuzația de luare de mită.