Directorul general al FRF, Ionuț Lupescu, a declarat în cadrul unei conferințe de presă că este decis ca din sezonul viitor să urmărească aplicarea la sânge a regulamentului, deoarece nu mai dorește să tolereze "glumele" și jignirile conducătorilor.
"Deocamdată este foarte greu să demonstrezi acest lucru. Când aruncă unul un zvon, îl chemi la comisie și spune: «Nu domne’, că am glumit și n-a fost așa». De la anul, chiar am cerut comisiilor, am vorbit și cu domnul președinte, să se aplice acest regulement cu depunctarea pentru declarații chiar din prima etapă. Pentru că văd că nu există altă soluție. E deranjantă atitudinea unor conducători de club. Sunt puțini, nu mulți. Ei caută notorietatea cu orice preț și vorbesc fără să aibă nimic în comun cu fotbalul. Unii nici nu se pricep la fenomen, și în această situație se axează foarte mult pe arbitraje. Creează scandal, presei îi place și acest fenomen a luat amploare. Cele mai multe discuții despre arbitraj sunt făcute artificial", a spus Lupescu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER