Lupescu:** „Nu mai vin arbitri străini în Liga 1! Vom semna o convenție cu UEFA”
Directorul general al FRF, Ionuț Lupescu, a declarat, vineri, cu
ocazia unei întâlniri cu președinții de cluburi din zona Moldovei,
că arbitrii străini nu vor mai conduce meciuri din Liga I, începând
din retur.
„Urmează să semnăm cu UEFA o convenție, prin care ne
obligăm să nu mai aducem arbitri străini la meciurile din
campionatul intern. Alături de San Marino și Azerbaidjan, suntem
singurele țări care nu au semnat această convenție. De aceea, nu
vom mai permite aducerea de arbitri străini. Până acum, am tot
ținut cont de părerea șefilor de cluburi, dar acest lucru nu poate
merge la infinit. În plus, am primit reproșuri din partea
federațiilor care au trimis arbitri la meciuri din Liga I și care
pe urmă au fost făcuți cu ou și cu oțet de conducătorii de cluburi
de la noi. Nu ne putem face de râs în fața celor de la
UEFA”, a spus Ionuț Lupescu.
La începutul lunii noiembrie 2009, Comitetul Executiv al Federației
Române de Fotbal a hotărât interzicerea aducerii brigăzilor de
arbitri străini pentru meciurile din Liga I, începând cu returul
actualei ediții de campionat, măsură ce nu a fost agreată de
reprezentanții cluburilor, care vor în continuare ca unele partide
să fie conduse de străini. O decizie finală urmează să fie luată
înaintea începerii returului (20 februarie).
„Finala Ligii Europa din 2012 rămâne la
București”
Pe de altă parte, Ionuț Lupescu a afirmat că nu se pune problema ca
finala Ligii Europa din 2012 să nu se dispute la București.
„Noi avem un contract semnat cu UEFA pentru disputarea
finalei Europa League, din 2012, la București și a turneului final
Under 19, în 2011. Sunt condiții ca stadionul să fie gata înainte
de disputarea celor două evenimente. Lucrările merg bine și eu
estimez că acesta va fi gata anul acesta, cu excepția acoperișului,
care va fi terminat până în aprilie-mai 2011”, a completat
Lupescu.
„Atacurile asupra lui Răzvan ar trebui
ignorate”
Ionuț Lupescu a precizat că atacurile asupra selecționerului Răzvan
Lucescu vin din partea unor persoane care nu trebuie băgate în
seamă. „Eu știu că acum nu prea sunt evenimente și atunci
presa are nevoie de subiecte. Nu cred că ar trebui să-i bagați
atâta în seamă pe cei care îl atacă pe Răzvan Lucescu. Răzvan a
fost reconfirmat selecționerul României, așa că nu văd de ce ar mai
trebui să vorbim noi despre aceste atacuri. Nu sunt eu antrenorul
echipei naționale ca să spun dacă trebuie sau nu adus Mutu la
națională. Selecționerul este Răzvan și el hotărăște cine vine la
națională și cine nu. Plus că nu a fost nicio acțiune a echipei
naționale până acum, ca să putem vorbi de nechemarea lui
Mutu”, a subliniat Lupescu.