Clubul Petrolul Ploiești a anunțat, vineri, pe site-ul oficial, că managerul sportiv Marius Nicolae și-a încetat activitatea la gruparea prahoveană.
„Începând de astăzi, managerul sportiv Marius Nicolae și-a încetat activitatea la FC Petrolul Ploiești. Clubul nostru îi mulțumește lui Marius Nicolae pentru loialitatea și profesionalismul cu care și-a desfășurat activitatea în cei doi ani și jumătate, timp în care FC Petrolul a recâștigat Cupa României după o pauză de 18 ani și a ajuns, de două ori consecutiv, până în play-off-ul Europa League„, se arată pe site-ul clubului Petrolul.
Marius Nicolae, omul care i-a adus pe Alcenat, Pecanha, Teixeira sau Albin
„Una peste alta pot să spun că în procent foarte mare sunt mulțumit de ceea ce a făcut Mario. Poate lumea nu știe, dar el este omul care i-a adus la Petrolul pe Pecanha, Cobrea, Bolboașă, Alcenat, Geraldo, Gerson, Satli, Fanchone, Teixeira, Priso, Nepomuceno, Nkoyi, Albin, Pastorini și Gallegos! Asta ca să vorbim despre lotul actual”, spunea Dan Capră la începutul lunii septembrie, pentru jurnalulph.ro.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER