„Lupii”, la o mușcătură distanță de locul al doilea: Săgeata – Petrolul 2-3. Toate golurile au fost marcate în primele 28 de minute
Petrolul Ploiești a câștigat la Constanța meciul cu Săgeata Năvodari (3-2) și s-a apropiat la un punct de locul doi ocupat de Astra Giurgiu.
Răzvan Lucescu a obținut a doua victorie pe banca ploieștenilor, reușind să treacă peste eliminarea dramatică de miercuri seara de la Giurgiu din semifinalele Cupei României. Meciul a început perfect în primele șase minute s-a marcat de două ori, Deletic a deschis scorul în minutul 2, iar Teixeira a egalat în minutul 6. Partida a continuat într-un ritm foarte bun, iar până în minutul 30, cele două echipe au marcat încă trei goluri. Astfel, Juan Albin (17) și Priso(28), iar pentru gazde Sorin Chițu (26), iar meciul părea că se va îndrepta spre un rezultat cu multe goluri. Însă a fost doar o iluzie, constănțenii nu au reușit să se apropie de poarta lui Pecanha, iar oaspeții au început să joace la trecerea timpului.
Săgeata se pregătește de Liga a-II-a
În repriza a doua ploieștenii s-au limitat doar să controloze meciul și nu le-au lăsat nicio șansă gazdelor să revină pe tabelă. În plus cele mai mari ocazii le-au ratat tot petroliștii care prin Toto Tamuz și Juan Albin au trecut pe lângă majorarea scorului. Înfrângerea din meciul cu Petrolul i-au trimis pe dobrogeni pe primul loc retrogradabil(15), iar șansele de salvare sunt destul de mici.
După ratarea calificării în finala Cupei României, Răzvan Lucescu și-a propus să termine sezonul pe locul doi. În acest moment Petrolul se află la un punct de Astra Giurgiu și speră ca în ultimele șase etape să obțină mai multe puncte decât rivala de la malul Dunării.
Echipele de start:
SĂ‚GEATA: Panagopoulos – I. Filip, Fl. Popa, Cr. Munteanu, D. Lopez – S. Pană, D. Johnson – Achim, Deletic, Vezan – Chițu
Rezerve: Băican, Muzac, Iordache, Tudose, Tigoianu, Chiacu, Bărbulescu
Antrenor: Cătălin Anghel
VEZI AICI CELE MAI IMPORTANTE FAZE DIN MECI!
PETROLUL: Pecanha – Alcenat, Manasse, Geraldo, Guilherme – Mustivar, De Lucas – Priso, Albin, Teixeira – Tamuz
Rezerve: Povilas, Fernandez, Mutu, Hoban, Marinescu, Zicu, Achim
Antrenor: Răzvan Lucescu