„Lupii” se resimt după primul amical din Austria!** De azi, un fost căpitan al Petrolului a fost cooptat în staff
După ce, aseară, au susținut primul joc-test din Austria, 4-3 cu SV Seekirchen, petroliștii s-au întors, din această dimineață, la programul normal al cantonamentului de la Waidring. „Lupii” au efectuat un prim antrenament la ora 10.30, unul dedicat, însă, în exclusivitate laturii fizice, jucătorii lucrând exerciții specifice sub îndrumarea lui Giovanni Melcchiore și Radu Vasilcan. Doar portarii s-au întâlnit cu mingea, Bornescu, Hamutovski, Povilas și Oprea pregătindu-se, separat, cu Florin Tene.
Resimțindu-se după intrările dure ale adversarilor de aseară, Oprița, Szukala și Neag au rămas la hotel, fiind menajați, în vreme ce Morar este, în continuare, reținut de la antrenamente, din cauza unei accidentări la genunchi.
Cristi Vlad se întoarce la Petrolul
În altă ordine de idei, Cristi Vlad, fostul jucător și „căpitan” al „galben-albaștrilor”, va reveni în familia FC Petrolul, urmând să ocupe un post în stafful administrativ al clubului ploieștean. „Am avut o discuție cu conducătorii clubului și în curând voi începe treaba la Petrolul. Sufletul meu a fost întotdeauna aici, așa încât simt că m-am întors acasă”, a precizat pentru site-ului oficial al ploieștenilor, Cristi Vlad.
Ploieștenii vor susține următorul amical din Austria vineri, de la ora 18.00 (19:00 în România), în compania ciprioților de la Anorthosis Famagusta.
Foto: FC Petrolul