„Lupii” sunt optimiști!** „Vin 7 meciuri care nu TREBUIE să ne pună probleme!”

Antrenorul Petrolului, Mircea Rednic a făcut o radiografie a primelor 10 etape, scurse din acest campionat, recunoscând că „în ciuda programului greu, nu mă așteptam să fim pe minus în clasamentul adevărului”. „Puriul” simte că un rezultat negativ la Constanța, cu Viitorul – „altul decât prima victorie în deplasare” ar putea să-i „miște” locul, fiind însă convins că pentru echipa sa poate urma o perioadă cu rezultate mult mai bune. „Am scăpat de partidele considerate dificile, avem acum 7 meciuri cu echipe mai mici, care, dacă jucăm la valoarea noastră, nu trebuie să ne pună probleme. Deocamdată, cel mai important este să batem la Constanța, apoi vom merge din aproape în aproape”, a spus Rednic în conferința de presă de ieri.

Fără Cristescu

Petrolul va pleca astăzi spre Constanța fără Marian Cristescu, unul dintre titularii obișnuiți ai echipei, care s-a accidentat în partida cu Steaua. El se adaugă lui Grecu, Alcenat și Cojocnean, și ei cu probleme medicale. „Sunt mai mulți care acuză oboseala, Achim și Marinescu fiind și ei pe această listă. Sper să terminăm cu bine meciul de la Viitorul și apoi să-i refacem complet. La Achim nu am soluție de înlocuire, pe flancul drept, iar Marinescu a fost cel mai în formă al nostru, în ultimele meciuri”.

Publicat: 04 10. 2012, 16:34
Actualizat: 04 10. 2012, 16:35