„Lupii” vor echipă secundă în Liga a 3-a. Petrolul 2 urmează să joace la Brazi

Petrolul Ploiești vrea să-și reactiveze din această vară echipa secundă. La doi ani după ce a desființat „satelitul” din Liga A Prahova (Liga a 4-a), prim-divizionara are în plan să profite de o nouă prevedere a Regulamentul de Organizare a Activității Fotbalistice (ROAF), aprobată în Comitetul Executiv al FRF de săptămâna trecută, care spune la punctul 29.2: „În cazul în care rămân locuri vacante, cluburile participante la campionatul Ligii 1 au dreptul de a înscrie cu prioritate echipe în campionatul Ligii a 3-a”.

Ploieștenii speră să-și înscrie noua echipă secundă pe unul dintre locurile rămase libere în cele șase serii de câte 14 echipe pe care FRF le vrea în noul sezon al Ligii a 3-a.

Conform unor surse din federație, Petrolul a făcut o solicitare oficială pentru a primi un loc în Liga a 3-a, urmând ca, în cel mai scurt timp, să se contureze lotul și staff-ul acestei echipe. Nu este exclus ca o bună parte dintre jucătorii defunctei CSM Câmpina să se regăsească în acest proiect, Nincă, Bencea, Nae fiind printre cei care se pot alătura juniorilor proveniți din pepiniera clubului și fotbaliștilor de la prima echipă care vor activa la „satelit”.

Protocol cu Fortuna pentru stadion

Un lucru sigur este acela că echipa secundă a Petrolului va evolua pe stadionul „Chimia” din Brazi. Între clubul ploieștean și Fortuna Poiana Câmpina (care are contract de concesiune pe această arenă încă opt ani) s-a făcut o înțelegere conform căreia, din această vară, Petrolul va lua arena de lângă Combinatul OMV pentru a o întreține și a o utiliza pentru antrenamente, meciuri oficiale de juniori și echipa „satelit”!

Singura condiție pusă de Fortuna este aceea de a putea utiliza, atunci când va fi cazul, această arenă de care, totuși, are tot mai puțină nevoie, în condițiile în care clubul finanțat de Radu Călin joacă pe teren propriu la Poiana Câmpina și utilizează și stadioanele „Steaua Română” – Câmpina și „Metalul” – Filipeștii de Pădure.

Petrolul și-a găsit astfel un stadion adecvat pentru nevoile urgente, „Chimia” urmând să reintre în circuitul competițional.

Magazinul oficial a fost închis

Clubul Petrolul va renunța la echipamentul marca Puma pe care l-a purtat în campionatul trecut, pentru campionatul 2014-2015 urmând ca sponsorul tehnic să devină firma americană Nike. Până când va apărea noua garderobă, magazinul oficial al clubului, de la stadionul „Ilie Oană”, s-a închis! Magazinul nu era însă susținut de club, ci de un partener al firmei Puma, care a constatat că nu avea profitul dorit, astfel că a închis „afacerea”. Odată cu trecerea la Nike, Petrolul va prelua magazinul, urmând să-l reaprovizioneze cu echipamentul nou.

Publicat: 06 06. 2014, 09:08
Actualizat: 06 06. 2014, 09:09