Emoțiile în subsolul clasamentului sunt mari în ultimele două etape. Dacă, matematic, doar Alba Iulia este deja în liga secundă, practic, și Ceahlăul este retrogradată, urmând a juca în ultimele etape cu Urziceni și CFR. Pe locul 16 cu 30 de puncte, „pandurii” sunt și ei resemnați, chiar și două victorii, cu Timișoara și la Alba Iulia, nefiind suficiente, dacă Universitatea mai adună două puncte.
După egalul de ieri, Poli Iași își diminuează și ea dramatic speranțele de salvare. Are 31 de puncte și joacă la Bistrița și în Copou cu Urziceni, meciuri din care ar trebui să scoată teoretic șase puncte, pentru a depăși Craiova. Echipa din Bănie, deși a pierdut patru meciuri consecutive, are mari șanse să evite dezastrul, chiar și dacă pierde tot. Oltenii mai au de jucat în Ghencea și cu Oțelul și sunt la două puncte peste linie. Nici Astra nu are încă liniște. Cu 34 de puncte și adversari ca Dinamo (deplasare) și Gaz Metan (acasă), ploieștenii sunt încă în horă, dar, ca și Craiova, sunt ajutați de randamentul foarte slab al „pandurilor” și al Iașiului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER