„Lupul negru” a intrat în curtea Petrolului. Mutu, impresionat: ‘N-am mai fost în situația asta nicăieri’

Miercuri, în curtea Stadionului Petrolul și-a făcut loc și… „lupul negru”, autocarul clubului branduit după un nou design. Pe lângă stema galben-albastră, rămasă pe autocar, restul caroseriei a fost vopsită în negru, noutatea fiind aceea că au apărut și câțiva jucători din lotul actual al lui Răzvan Lucescu stilizați, lângă emblemă.

„Recunosc, acum văd autocarul prima dată, revopsit. Nu am mai fost la nicio echipă în situația aceasta, de a avea fotografia pe autocar”, a spus Adrian Mutu, unul dintre cei care se regăsesc la loc de cinste lângă stemă, la fel ca și Albin, Teixeira sau De Lucas.


Autocarul rebranduit al clubului Petrolul Ploiești. Doar emblema mai are culorile tradiționale ele echipei.

De remarcat că negrul este ales și pentru echipamentul de rezervă al „lupilor” în acest sezon!


Autocarul Petrolului în sezonul trecut.

20.000 de euro, premiul minim în Cupa Ligii

Petrolul va debuta duminică în Cupa Ligii, noua competiție organizată de LPF, ploieștenii urmând să se deplaseze la Cluj-Napoca pentru jocul cu Universitatea. Pentru participarea în această competiție, fiecare echipă din faza optimilor va primi câte 20.000 de euro, urmând ca premiile să crească, progresiv, odată cu trecerea în fazele următoare.

Astfel, pentru sferturi se adaugă câte 25.000 de euro, pentru semifinale câte 50.000 de euro, finalista va lua 70.000 de euro, iar câștigătoarea, 100.000 de euro, finala urmând să se joace miercuri, 20 mai 2015, pe Național Arena.

Pentru deplasarea de la Cluj, de duminică, Petrolul nu-i va putea utiliza pe Pecanha și Romario, amândoi fiind suspendați după incidentele de la meciul cu Steaua.

 

Publicat: 17 07. 2014, 15:08
Actualizat: 17 07. 2014, 15:16