„Lupul” Pecanha își arătă colții înaintea meciului cu oltenii lui Săndoi. „Lucrăm la antrenamente și pentru astfel de situații”
Petrolul – CS U Craiova, programat duminică, de la ora 18:30, pe stadionul Ilie Oană din Ploiești, reprezintă unul dintre meciurile de top ale etapei a 11-a a Ligii 1.
Peterson Pecanha, unul dintre cei mai bun portari din Liga 1, a prefațat partida cu trupa lui Emil Săndoi. „Craiova are o echipă foarte bună, cu jucători cu calitate foarte bună, dezechilibranți. Va fi un meci foarte greu, dar avem încredere că putem câștiga. Știu că sunt foarte periculoși și la fazele fixe, dar nu înseamnă că mă tem pentru asta. Lucrăm la antrenamente și pentru astfel de situații și sper să nu avem probleme în meciul de duminică”, a spus Pecanha, unul dintre eroii meciului de la Tg. Mureș, prin penaltiul apărat în ultimele secvențe ale întâlnirii. „Este foarte important să avem și suporterii alături de noi, pentru că ei ne dau și mai multă forță. Cred că, după Tg. Mureș, avem acum mai multă încredere și putem face un joc și mai bun contra Craiovei. Putem să câștigăm și ne vom lupta pentru victorie”, a spus brazilianul, potrivit siteului oficial al grupării prahovene.