„Lupul singuratic”!** El este unicul fan al Unirii Urziceni care merge în deplasări
Când Unirea Urziceni joacă în deplasare, în sectorul desemnat
fanilor ei nu au fost niciodată incidente, pentru că acolo stă un
singur om. Acesta se numește Constantin Leonard, de 58 de ani, și
afișează mereu un steag: „Lupul singuratic”. Mai are unul cu el,
„Lupul fericit”, dar pe care nu l-a mai afișat de mult timp. Unirea
nici nu mai înscrie, nici nu mai câștigă în deplasare. Dar lui nu
îi pasă. Merge mai departe.
Constantin Leonard a fost singurul fan al Unirii marți, cu Dinamo
(1-3). Și, la final, a fost salutat de un singur jucător. De
Valeriu Bordeanu, de la Dinamo. „Nu prea este normal ca niciun
oficial, căpitanul echipei sau altcineva să nu strângă jucătorii și
să vină la gard să mă salute. Știu că sunt singur, dar, crede-mă,
nu e vina mea”, și-a vărsat oful Constantin. Asta probabil a gândit
și actualul fundaș stânga al roș-albilor, care după meci i-a oferit
tricoul său de joc. Suvenir prețios în general, dar nu și pentru
„Lup”. „I-am spus lui Bordeanu că îl stimez, dar mai am un tricou
de la el, cel de la Unirea. Eu pe acela îl port, nu alte culori”, a
spus Constantin Leonard, care aduce cu tipicul fanului englez.
În
cinci ani a lipsit de la două partide
De la promovarea echipei în Liga I, Constantin a ratat doar două
meciuri. Le știe pe de rost data: „Unul a fost la Urziceni cu
Pandurii. Pe 9 decembrie. Eram invitat la Gala Fotbalului Românesc,
iar ei nu mai puteau schimba data. Al doilea, cu UTA, la Arad. Era
pe 24 decembrie. A doua zi era 25, Crăciunul, și nu am putut să
merg la Arad și să-mi las familia singură…”.
În Europa nu a fost interesat să meargă la niciun meci. Motivul
este cât se poate de uman: „De la cutremurul din ’77, când eram
sus, la etajul 4, într-un bloc din cartierul IOR din București, îmi
este frică de înălțime și deci și de avion. Nu mă voi urca
niciodată în avion!”.
„La
Vaslui am fost batjocorit”
Constantin Leonard a făcut topul echipelor din Liga I în funcție
de ospitalitate: „La Cluj am fost primit extraordinar, la fel și la
Dinamo, dar nu e peste tot așa. La Vaslui am fost umilit. Și-au
bătut joc de mine”. Agenții de pază ai stadionului l-au ținut pe
fan în picioare în parcare ca să treacă cinci minute din meci,
„pentru că așa este protocolul de securitate”. Nu a contat că
„Lupul” era singur într-un sector de câteva sute de metri
pătrați!
„Încercați voi să
găsiți trofeul de campioană!”
Spre finalul conversației, „Lupul singuratic” face o glumă
vizavi de situația de la club: „Acum e dezorganizare mare de tot.
Ia să încercați să mergeți la club să faceți o poză cu trofeul de
campioni! Dacă îl găsiți, să îmi spuneți și mie”. Aluzia este
clară. Sala de trofee a echipei a fost de mult devalizată, iar
trofeul de campioană este ținut bine în vreun apartament al unuia
dintre oficialii echipei. De aceea, fanul a decis ca la finalul
meciului de la Cluj, la care a fost cu soția sa, să își facă o poză
cu trofeele ardelenilor. (foto)
„La Cluj am făcut un steag cu sigla UCL și cifra 8. Nu
s-au prins nici măcar cei de la televiziuni că era vorba despre
recordul de puncte în Ligă, al nostru. Poate mai fac un «p»
mic
la steag…”, Constantin Leonard, suporter Unirea