George Copos este la a doua tentativă de a vinde Rapidul și spune că negocierile sunt foarte avansate cu omul de afaceri german Lutz Stache. Patronul din Giulești crede că acesta va face treabă bună și dezvăluie că este foarte potent din punct de vedere financiar.
„Lutz Stache este un om pasionat, iubește Rapidul și sunt convins că va face mai mult ca mine pentru Rapid. A început afacerile în aceeași perioadă ca și mine și este un om mult mai potent financiar. Va continua munca începută de mine și va menține clubul în vârf. Negocierile sunt foarte avansate, încă nu s-au semnat actele, totul este o chestiune de timp. Cert este că eu, George Copos, voi rămâne pe viață alături de această echipă”, a afirmat Copos pentru Cancan.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER