„M-a durut!” Cum l-a dezamăgit Gigi Becali pe tatăl unui fotbalist: „Am plecat din fața televizorului când am văzut”

Bucurie stelista cu Florinel Coman,Mihai Balasa,Romario Benzar,Lucian Filip si Florin Tanase in meciul de fotbal dintre FCSB si AFC Hermannstadt, contand pentru Liga 1 Betano, desfasurat pe Arena Nationala din Bucuresti, luni 11 februarie 2019. © FOTO Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 2 poze

Fost fotbalist la FC Argeș, Farul sau Concordia Chiajna, Cristian Bălașa (49 de ani) a relatat în această dimineață un episod nefericit trăit de fiul său, Mihai Bălașa, în perioada în care se afla sub contract cu FCSB.

În luna august 2019, în mijlocul unei perioade nefaste la FCSB, când destinele primei echipe ajunseseră sub comanda lui Vergil Andronache, Mihai Bălașa a fost schimbat în minutul 40 al unei partide cu Astra, pierdută de roș-albaștrii cu 1-2.

Fundașul central, transferat de FCSB în ianuarie 2017 pentru 500.000 de euro de la AS Roma, a fost schimbat la dorința expresă a lui Gigi Becali, latifundiarul din Pipera recunoscând acest lucru după meci, în stilu-i caracteristic.

Tatăl lui Mihai Bălașa, dezamăgit de Gigi Becali

„Părintește, m-a durut ce s-a întâmplat, dar Gigi Becali era patronul, strategia lui, clubul lui. Am plecat din fața televizorului când am văzut că e schimbat! După meci, i-am spus să fie puternic, chiar dacă și eu aveam lacrimi în ochi. Ca părinte, trebuie să le ridici moralul copiilor. Când ești puternic și știi să te ridici, o să reușești. El este un tip puternic, asta îmi place la Mihai”, a declarat Cristian Bălașa, pentru GSP.

Mihai Bălașa, 27 de ani, considerat cândva unul dintre tinerii de perspectivă ai fotbalului românesc, a avut un start promițător de carieră, însă, în ultimii ani, pare ca se află pe o pantă descendentă continuă.

După un început bun la FCSB, fundașul nu a mai prins echipa și a fost cedat gratis la CS Universitatea Craiova, doar că nici această mutare nu a avut efectul scontat. Actualmente, Bălașa îmbracă tricoul celor de la Sepsi Sf. Gheorghe, unde a ajuns la începutul acestui an, reușind 1 gol în 7 partide.

  • 67 de prezențe și 5 goluri a contabilizat Mihai Bălașa pentru Universitatea Craiova

  • 78 de meciuri și 1 gol are fundașul în tricoul FCSB-ului

Publicat: 12 05. 2022, 13:54