A câștigat titlul în România, deține recordul de puncte acumulate în Liga Campionilor alături de Unirea Urziceni, iar acum a reușit promovarea în prima ligă din Rusia cu formația Kuban Krasnodar.
Dan Petrescu este în acest moment unul dintre cei mai bine cotați antrenori români și evident nu duce lipsă de oferte. „Bursucul” spune că s-ar simți mult mai bine în postura de antrenor al Stelei sau al celor de la Chelsea, echipele sale preferate, dar momentan încearcă să-și facă treaba cât mai bine la echipa la care activează. „Eu am crescut la Steaua de la 9 până la 24 de ani și sunt foarte puțini care au reușit acest lucru. De la copii și juniori am ajuns să fiu căpitanul și golgheterul echipei. Eram în galerie la meciurile Stelei, la cele de baschet, handbal sau volei. M-am născut stelist și o să mor stelist, dar în momentul în care devii antrenor trebuie să te detașezi de acest lucru și să devii profesionist. Normal că dacă m-aș duce la Steaua sau la Chelsea, echipele mele de suflet, aș avea altă stare de spirit, dar tot trebuie să-ți faci datoria de antrenor”, a declarat Dan Petrescu pentru Fanatik.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER