Nicolo Napoli, antrenorul Universității Craiova, era nemulțumit la finalul partidei cu FC Timișoara, pierdută cu scorul de 1-3. Italianul i-a acuzat pe jucători că nu-i respectă indicațiile.
"M-am săturat să tot dau vina pe lipsa de experiență a jucătorilor mei. Astăzi nu a fost lipsă de experieță, a fost lipsă de marcaj la jucătorii adverși, la primele două goluri. Golul lui Karamyan a fost marcat din offside. Am făcut schimbările la pauză deoarce nu eram mulțumit de jocul echipei noastre pe flancuri. A treia schimbare a fost forțată pentru că Găman a suferit o entorsă la genunchiul piciorul drept. Dacă eram un pic mai concentrați puteam câștiga astăzi. Am avut foarte multe ocazii de a înscrie, iar Baird a avut foarte mult ghinion. Nu-i nimic, mergem înainte. Sper ca la finalul campionatului să ocupăm un loc de cupe eropene. Am văzut că suporterii l-au înjurat pe Mititelu, dar ar trebui să înțeleagă că degeaba susții echipa dacă nu ești alături de club", a declarat Napoli.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER