„M-au omorât accidentările!”

Antrenorul giuleștean a explicat căderea din finalul
derby-ului

Accidentările lui Ovidiu Herea și Ricardo Fernandes i-au dat
planurile peste cap lui Viorel Hizo în partida cu Steaua, fiind
nevoit să facă două schimbări la începutul reprizei secunde.

Domnule Hizo, de ce nu a plecat Rapidul cu toate cele
trei puncte din Ghencea?

Era greu să câștigăm. Normal că regret că n-am reușit asta, având
în vedere că am condus cu 1-0. În prima repriză i-am dominat clar,
și dacă Helder era atent la Dayro la acel corner, nu cred că egalau
până la final.

Vă reproșați ceva la meciul cu Steaua?
M-au omorât accidentările. Herea a avut probleme cu spatele încă
din minutul 30, dar l-am ținut încă 15 minute pe teren ca să trag
de timp, pentru că aveam altceva în cap. Așteptam să riște Steaua
și să facă mutarea cu trei fundași centrali pentru a-l introduce pe
final pe Dobroiu. Am fost însă nevoit să fac la pauză schimbarea
și, din cauza faptului că Dobroiu are carențe pe faza defensivă,
l-am introdus pe Fane Grigorie. N-am vrut să iau plasă.

„Ioniță și Răduță nu
joacă nimic de când au apărut în presă”

În Ghencea ați fost nevoit să faceți două schimbări din
cauza accidentărilor…

Puteam să mut totuși așa până la urmă, dar m-a dat complet peste
cap accidentarea lui Fernandes, care intrase excelent în meci. La
două minute după ce a intrat Kapetanos, a sărit la cap cu el,
grecul l-a împins și a căzut prost pe picior. Are o problemă
musculară și mi-e frică să nu fie de lungă durată.

Cum vă explicați că atacanții au uitat să
marcheze?

Sunt dezamăgit de evoluțiile lui Ioniță și Răduță, care, după ce au
ajuns prin presă, n-au mai jucat mare lucru. De aceea am și
preferat ca pe foaia partidei să-l trec pe J.P. Pinto, iar Răduță a
rămas în afara lotului. Sper să-și revină, pentru că mă ia groaza
când mă uit pe banca de rezerve și văd că n-am soluții.

Ce jucător v-a plăcut în partida cu Steaua?
Cel mai mult mă bucur pentru evoluția lui Marius Constantin. Mă
felicit că l-am jucat închizător și sper să-l fi recâștigat
definitiv. A avut și trei șuturi senzaționale și doar ghinionul l-a
împiedicat să marcheze.


„Nu are sens să ne lamentăm. Un punct la Steaua e bun.
Acum suntem obligați să câștigăm în Cupă și cu Oțelul pentru a
rămâne în grafic”,
Viorel Hizo, antrenor Rapid

„Sunt mândru că nu am pierdut ultimele trei partide pe
care le-am disputat împotriva Stelei. Domnul Copos m-a felicitat la
încheierea jocului”
, Viorel Hizo, antrenor Rapid


Publicat: 27 10. 2009, 08:38
Actualizat: 27 10. 2009, 08:39