Roni Levi a declarat duminică, după victoria cu scorul de 4-1 din meciul cu Universitatea Craiova, că nu se aștepta ca diferența de pe tabela de marcaj să fie atât de mare și că se gândea că jocul va fi mai dificil.
„Nu mă așteptam la o asemenea diferență de scor, după ce am văzut meciurile Craiovei și în special pe cel cu Vaslui. Mă așteptam la un meci mult mai greu. Însă cred că euforia și tinerețea jucătorilor de la Craiova și-au pus amprenta la începutul jocului. Nu contează prea mult diferența, important este că am câștigat și am luat cele trei puncte foarte importante. Unirea a ajuns la un nivel pe care ni l-am dorit și va lupta în continuare, la un nivel astfel încât să câștigăm fiecare joc, pentru a ne îndeplini obiectivul propus. Am fost mai buni astăzi, nu a contat experiența. Chiar dacă astăzi au marcat toate cele trei rezerve, pentru mine toți jucătorii sunt la fel de importanți, nu pot spune că am rezerve sau titulari”, a spus Levi.
Unirea Urziceni a învins duminică, cu scorul de 4-1 (1-0), pe Universitatea Craiova, într-un meci din etapa a XXIX-a a Ligii I, disputat la Drobeta Turnu Severin. Golurile învingătorilor au fost marcate de Bilașco ‘8, Rusescu ’71, Pădurețu ’81 și Semedo ’88. Pentru Universitatea Craiova a înscris Gîngioveanu, în minutul 75.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER