„Mă deranjează comentariile celor de la Steaua”
Din cantonamentul CFR-ului, Trică spune răspicat că nu mai are ce căuta la echipa națională. Mijlocașul nu îi iartă nici pe steliști, mesajul fiind unul clar: „Mai subțire cu vorba”.
Eugen, căldură mare în Alpi. Cum rezistați?
Greu, tată, greu. Mai scoate și nea Ando untul din noi, noroc că e bucătarul bun și ne refacem repede.
Văd că tot apar jucători noi. N-o să mai aveți loc de străini...
Din partea mea, sunt bineveniți. La noi nici nu s-a terminat campionatul și au venit deja doi jucători. Îi mai aud pe ăștia nouveniți de la Steaua că n-o să ținem pasul la anul. Păi ei nu văd că aici se investește încontinuu, se vrea tot mai mult, și mai mult… Au venit acum doi băieți din Africa, Vieira și Traore, pe care sigur îi lua Arsenal dacă îi vedea!
Ai ce ai cu Steaua…
Da, mă deranjează că tot spun că, dacă nu erau ei, nu jucam în Ligă! Noi jucăm în Ligă pentru că am luat campionatul! Să fie clar, am fost mai buni decât ei, și cu asta, basta! N-ați văzut cum i-am dominat și în Ghencea? Eu n-am văzut niciodată să fie Steaua atât de dominată ca în meciul ăla și, vorba aia, am jucat și eu la Steaua niște ani. Nici cu Arsenal, nici cu Dinamo Kiev, când a bătut cu 4-2 în Ghencea, Steaua n-a fost atât de dominată.
Păi și coeficientul?
Nu mă interesează coeficientul! Am luat campionatul înaintea lor, doar asta contează. Dar să știți că eu îmi doresc să meargă ambele echipe mai departe, fie în Ligă, fie în UEFA.
Dacă aveați și voi coeficient, nu mai erați în urna a patra…
Asta e, suntem outsideri, cum a fost și echipa națională la Euro. Dar noi o să mergem în Ligă să atacăm, o să jucăm din plăcere. Vă zic eu, cred că o să câștigăm un meci acasă și mai ciugulim un punct-două de pe afară.
Nu ți-a plăcut tactica naționalei?
Mie îmi place fotbalul ofensiv. Dacă o să mă fac antrenor, o să joc pe atac, ca nea Ando. Riști, iei un gol, două, dar dai și tu. Îmi pare rău să o spun, dar avea dreptate Răducioiu. La meciul cu Franța îți venea să dormi. Să nu-l mai conteste nimeni pe Răducioiu, că a făcut istorie, a scos lumea în stradă. Poate să zică ce vrea! Dar asta a fost tactica noastră, să ne apărăm…
Cu declarațiile astea nu mai prinzi naționala…
Naționala e un capitol încheiat pentru mine. Gata, s-a terminat! Să nu mă înțelegi greșit, vorbesc cu domnul Pițurcă, am vorbit și înainte de europene, nu suntem certați, dar s-a terminat. Eu aș da mai mult credit tinerilor, cum e Deac, cum e Stancu, Lazăr…
Petre a făcut ce a putut, săracul, cât a jucat. Un singur lucru am să-i reproșez la ratarea din meciul cu Italia. Trebuia să-l întoarcă pe ăla, s-a văzut din avion că a pornit în alunecare. Și el știe și cu stângul, nu îl are numai de tramvai.
Deac m-a rugat să-i fiu naș. Am deja vreo zece perechi de fini, dar n-aveam cum să-l refuz, e prietenul meu și un fotbalist de mare viitor.