„Mă gândeam să-mi închei cariera la Craiova”** Vezi cum a negociat Copos cu Bornescu

Mircea Bornerscu a revenit în iarbă după mult timp de absență.
Fostul portar al Craiovei spune că a mai avut o ofertă din Liga 1,
dar că l-a convins pe Copos printr-un SMS.

„M-am simțit bine la Craiova, am jucat cât am putut eu de
bine, am încercat să îmi fac datoria. Mi-a părut foarte rău că am
plecat de la Craiova și nu așa vedeam eu despărțirea de Craiova. Mă
gândeam chiar că îmi voi încheia cariera la Craiova”,
a
declarat Bornescu la gsptv.

L-a convins pe Copos
cu un SMS!

„Rapidul s-a intersat de mai mult timp de mine. M-am
întâlnit întâmplător cu Sichitiu, care m-a întrebat de situația mea
și am ajuns la o înțelegere cu Copos. Am avut o discuție corectă cu
el, fiecare ne-am spus punctul de vedere și a fost OK. A fost un
joc între Copos și Mititelu, un joc de așteptare. Pe fir mai
intrase o echipă, care se interesa de serviciile mele. Le-am spus
că accept oferta lor doar dacă nu rezolv cu Rapidul. I-am trimis
atunci un SMS lui Copos și i-am spus că îmi doresc foarte mult să
joc la Rapid”
, a mai dezvăluit Bornescu!

Publicat: 26 10. 2009, 22:28
Actualizat: 26 10. 2009, 22:32