Mihăiță Pleșan, mijlocașul ‘retrogradat’ de Steaua la echipa a doua, spune că va reveni oricând cu cea mai mare plăcere sub comanda lui Stoichiță, dar că acest lucru depinde numai de șefii din Ghencea, care îi cer în schimb o reducere salarială de 30 de procente. Pleșan nu nu este de acord cu această decizie abuzivă.
„Eu am avut o discuție cu președintele clubului, dar înainte de asta m-a sunat Stoichiță și mi-a zis că dacă îmi rezolv problemele cu conducerea, mă ia în cantonament. Eu am fost și amendat… nu mi se pare corect. Dacă este nevoie de mine la prima echipă, eu mă întorc cu cea mai mare plăcere. Dar nu mi se pare normal să accept diminuarea salariului cu 30%. Pe mine nu m-a lăsat ‘nea Gigi să plec gratis așa cum zice el”, a spus Pleșan la Sport.ro.
Pleșan spune că el nu se numără printre jucătorii huliți din Ghencea, dar își sfătuiește colegii să nu bage în seamă comportamentul agresiv al fanilor. „Eu nu am probleme cu suporterii, ei chiar m-au cerut la prima echipă și țin să le mulțumesc pentru asta. Am fost accidentat și nu am putut să arăt ce pot. Jucătorii când intră pe teren nu trebuie să bage în seamă ce se strigă din tribune”, a conchis Pleșan.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER