Marian Iancu spune că nu i-a plăcut egalul fantastic reușit de timișoreni în deplasarea de la Galați, cu Oțelul, deoarece astfel de partide implică o cantitate mare de adrenalină pe care inima finanțatorului bănățean nu o poate duce prea bine. Iancu spune că și-ar dori un joc mai puțin spectaculos și mai sigur, însă decizia privind stilul de joc îi aparține numai lui Sabău.
„Alexa, Parks, Karamyan, Bourceanu, Nibombe au lipsit foarte mult echipei. Goga și Luchin au revenit de curând. Asta este. Am jucat pe trei fronturi și era inevitabilă situația asta. Era normal să apelăm și la tineri. Astăzi am jucat foarte ofensiv, Sabău a făcut multe schimbări. Eu nu pot rezista la astfel de meciuri, mă lasă inima. E prea multă adrenalină, eu mi-aș dori mai multă siguranță. Neluțu trebuie să aleagă ce stil de joc să adopte pe viitor. Noi nu trebuie să ne îndepărtăm de vârful aisbergului, altfel ne ia apa. Nu se pune problema demiterii lui Sabău. Atâta timp cât el are încredere în echipă, va sta pe banca tehnică. Nu mai am chef să schimb antrenorii, nici staff-ul. Trebuie să ne obișnuim unii cu alții. Neluțu trebuie să găsească echilibrul între spectacol și randament”, a spus Iancu la gsptv.
Iancu spune că echipa trebuie să joace cât mai bine în Liga Europa, iar jucătorii să acumuleze experiență în vederea meciurilor viitoare. „Trebuie să ne batem cu Ajax, cu Dinamo și să acumulăm experiență în Europa. Trebuie să creștem, să consolidăm mentalitatea unor jucători în care am investit mulți ani și bani”, a mai spus Iancu.
Oțelul Galați și FC Timișoara au încheiat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat astăzi în cadrul etapei a XIII-a a Ligii I.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER