„Mă simt ca un câine turbat!** Nici nu știu cum să mai fac echipa”

Viorel Moldovan nu poate uita dezastrul de la Severin și se
plânge de absențele din lot. Antrenorul Brașovului nu știe cum va
face echipa pentru meciul cu Inter Curtea de Argeș!

„Din păcate, am mari probleme de lot, nu mai puțin de trei
jucători, Abrudan, Ilyeș și Cristescu, fiind suspendați. Chiar nu
știu cum voi face echipa. Despre atacanți ce să mai spun? Mă simt
ca un magician care bagă mâna într-un joben și scoate numele pe
care să îl trimită în teren. Îmi este foarte greu să aleg atacanți,
pentru că toți sunt inconstanți în joc. Nu știu ce va fi, voi vedea
până la ora jocului. Tot ce pot spera este să reușim un joc bun și
să facem în acest fel uitat eșecul rușinos de la Severin”,

a spus Moldovan.

Craiova, coșmarul lui
Moldo!

„Încă nu mi-am revenit după coșmarul de la Severin și mă
simt precum un câine turbat, căruia îi vine să muște. Sper totuși
ca această suferință să o simtă și jucătorii mei, iar în meciul cu
Internațional Curtea de Argeș să îi văd că mușcă efectiv din
adversari. Nu mai vreau să văd aceeași atitudine pe care am avut-o
în partida cu Universitatea, în care am pierdut la scor de
neprezentare. Mai bine nu mai mergeam și economiseam ceva bani. Am
făcut o primă repriză execrabilă, dar așa se întâmplă când tratezi
fotbalul în acest fel. Eu știu problemele care sunt la echipă, dar
nu vreau sub nicio formă să caut scuze. Peste tot sunt probleme și
nu se întâmplă același lucru cum ni s-a întâmplat nouă cu Craiova.
Eu vreau să văd atitudine, caractere, niște bărbați adevărați, mai
ales în momentele grele. Aștept o reacție din partea lor în meciul
cu Internațional, pentru că eu vreau să redevenim echipa din turul
campionatului”
, a afirmat Moldovan.

Partida dintre FC Brașov și Internațional Curtea de Argeș se va
juca marți, de la ora 18.00, în etapa a XXII-a Ligii I.

Publicat: 15 03. 2010, 16:48
Actualizat: 15 03. 2010, 16:52